PDA

View Full Version : nelamuriri


florymondana
24-02-2004, 11:09
Multumesc foarte mult pentru raspuns si inca odata pentru ceea ce faceti. Imi place site-ul, chiar daca spuneti ca nu sinteti un profesionist. Sinteti modest. Oricum felicitari pentru tot ceea ce faceti si pentru timpul pe care ni-l acordati.
Am renuntat la reteta cu supa de varza, ca si la reteta Atkins. Pur si simplu nu pot sa nu maninc fructe. Macar din cind in cind un mar, o para, etc. Unde mai pui ca aici am posibilitatea sa maninc fructe tot timpul anului fara sa scot prea multi bani din buzunar. Dar asta e partea a doua. Nu banii sint problema. E absolut dezarmant cind tii o cura de slabire iar la un moment dat te urci pe cintar plin de speranta si vezi totusi ca nu ai dat jos nici macar jumatate de kg. Te apuca toate alea si pe deasupra mai dai si iama in frigider de draci.
Am inceput sa maninc mai multe salate, fructe, carne de pui, pastrama din piept de curcan, peste(conserva) si citeodata cascaval sau brinza cu smintina.. Dimineata dupa cafeaua de rigoare, beau o ceasca de apa in care am pus doua lingurite de otet de mere si alte doua lingurite de miere de albine, dupa care iau micul dejun. Am inteles ca aceasta combinatie ajuta si ea la slabire. Ca si mincatul de grepfruit. Numai ca eu nu pot sa il maninc fara zahar asa ca il fac suc in care adaug putina zaharina. Este bine? Ajuta la ceva? Am renuntat la piine (dar nu de tot), la cartofi, orez, paste fainoase, sucuri acidulate. In general cam tot ceea ce stiu ca ingrasa. Partea mai grea a fost si este cu dulciurile, care le maninc doar simbata sau duminica, dar fara sa dau iama in ele.Si bineinteles apa cit cuprinde. Cred ca depasesc cu mult cei doi litri de apa care trebuiesc bauiti in timpul unei diete. De curind mi-am luat bicicleta si incerc sa "abuzez" de ea cel putin ora zilnic. Mi se pare mai putin plictisitor decit mersul la sala. Cu toate ca de doua saptamini, in building-ul unde locuiesc s-a deschis sala de fitness, nu e chiar super dotata, dar e ok. Asa ca ma duc si la sala, chiar daca mi se pare oribil. Numai ca folosesc doar bicicleta statica, stepp-rul si ceva abdominale. Iar mai nou avem si sauna, care nu am "incercat-o". Sauna ajuta la ceva? Exista anumite restrictii medicale in folosirea ei? Am inteles ca sint doua tipuri de saune: cu aer uscat si cu aer umed. Care e mai buna?
Tinind cont ca piata americana e plina de tot felul de medicamente pentru slabit stiti cumva vreun medicament care ar putea sa ma ajute? Intreb asta deoarece pur si simplu nu stiu ce sa aleg. Oferta e atita de mare incit ajungi si stai ca vitelul la poarta noua si nu stii ce sa cumperi, care e mai bun, care e mai eficace, etc.
Tin sa precizez ca am o viata destul de sedentara datorita faptului ca nu ma duc la serviciu, doar seara la scoala. Trebuie sa ma pun la punct cu engleza. Si inca ceva: de trei ani folosesc pilule anticonceptionale, Diane 35. Se poate ca din cauza pilulelor sa aiba efect mai incet incercarea mea de a slabi?
Multumesc inca odata si promit ca cu prima ocazie in Romania vin la cabinet.

Dr.S.Damian
25-02-2004, 20:48
Sa o luam pe rand: grapefruit-ul nu ajuta in mod esential la slabire, la fel ca si otetul de mere, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa le folosesti. Intr-un context mai larg, isi aduc si ele un aport oarecare.
Exista o cura cu grapefruit, dar nu pentru ca acest fruct ar avea un rol aparte, ci pentru ca este sarac in calorii, deci e ca si cum ai manca foarte putin.
Nu trebuie sa elimini din alimentatia ta painea (e un aliment esential pentru noi), cartofii, orezul... e chiar gresit sa le elimini, fiindca acestea contin carbohidrati complecsi de care organismul are nevoie. Trebuie doar sa armonizezi consumul lor si sa calculezi exact cate calorii introduci. Eu le recomand pacientilor mei paine graham, orez, mazare, fasole, dar le spun si cat si cand sa manace.
In perioada de slabire trebuie sa eviti glucidele simple, cu absorbtie rapida, ca dulciurile concentrate, sucurile artificiale.
E foarte important sa te desprinzi de modul de viata sedentar. Foarte bine ca mergi la acea sala. Poti face si acasa, dar din experienta mea, cele mai bune rezultate se obtin mergand la sala (fiindca acolo te concentrezi strict pe ceea ce ai de facut).
Ca produse pentru slabit: medicamentele sunt una si ti le poate prescrie doar un medic (cu reteta) si altceva sunt suplimentele nutritive. Din ultima categorie ai putea incerca carnitina.
Anticonceptionalele pot avea intr-adevar o vina in privinta ingrasarii. Daca nu exista un motiv clar pentru a lua Diane 35, ar fi bine sa ii ceri ginecologului tau alte produse, din ultima generatie, care au alte doze de hormoni, si pe care producatorii le prezinta ca neavand probleme cu ingrasarea.