View Full Version : Ipoteza
Prima parte...Eu si el....eu intr-o tara, el in alta....nu ne-am vazut, nu ne-am intalnit......vorbit la telefon 10 luni...comunicare fantastica......ideala.....E incredibil!.....a 10 a luna.......ne intalnim, traim in 2 zile cat alti in 2 vieti....E incredibil din nou!....
A 2 a parte....Ne-am vazut, ne-am placut, ne dorim.....planuri, vise, dorinte....Detaliile nu isi au rostul...Se subinteleg...
A 3 a parte.....in noiembrie aflu ca cea cu care isi impartise viata pana sa ma cunoasca e insarcinata....pun punct fara sa stau pe ganduri....incepe calvarul....cautari, implorari, disculpari, scuze....
A 4 a parte......S-a terminat....
Concluzie : Nu pot trai fara el......nu pot accepta ca 2 oameni, meniti sa fie impreuna, nu sunt impreuna.....
Cei care cunosc, stiu! Impartiti si cu mine?
Prima parte...Eu si el....eu intr-o tara, el in alta....nu ne-am vazut, nu ne-am intalnit......vorbit la telefon 10 luni...comunicare fantastica......ideala.....E incredibil!.....a 10 a luna.......ne intalnim, traim in 2 zile cat alti in 2 vieti....E incredibil din nou!....
A 2 a parte....Ne-am vazut, ne-am placut, ne dorim.....planuri, vise, dorinte....Detaliile nu isi au rostul...Se subinteleg...
A 3 a parte.....in noiembrie aflu ca cea cu care isi impartise viata pana sa ma cunoasca e insarcinata....pun punct fara sa stau pe ganduri....incepe calvarul....cautari, implorari, disculpari, scuze....
A 4 a parte......S-a terminat....
Concluzie : Nu pot trai fara el......nu pot accepta ca 2 oameni, meniti sa fie impreuna, nu sunt impreuna.....
Cei care cunosc, stiu! Impartiti si cu mine?
tu ai pus punct:(
wow, Moni, draga mea, ce situatie...pfiuuu...eu zic sa nu ii inchizi usa pt totdeauna, incearca sa vb cu el, sa vezi ce isi doreste, ce simte ca trebuie sa faca...daca il iubesti, trebuie sa faci in asa fel incat sa impaci pe toata lumea...si eu sunt intr-o situatie urata de tot, deci te inteleg
Sakyamuni
27-03-2006, 03:53
Buna Monica. Ceea ce urmeaza sa va scriu (sa cititi) este o analiza la rece a povestii dumitale, bazata pe coordonatele oferite de dvs. Va asigur ca observatiile mele nu sunt pur teoretice , ci se ancoreaza si ele in experiente asemanatoare care nu au fost singulare.
Prima parte: Din cate am inteles comunicarea si implicit intalnirea voastra s-a produs pe internet (chat, email, site-uri matrimoniale etc) si a continuat sub o forma care ne amageste ca ar fi mai personala: telefonul. Dar telefonul nu e cu nimic mai putin abstract decat celalalte forme de comunicare (in cazul in care cauti ceva mai mult decat o amicitie).
La telefon, ca si prin chat/email/etc este absolut normal si de asteptat sa-ti expui latura estetizata; aici se afiseaza supradimensionat impulsul iertarii si cel al intelegerii, iar prin astea si multe altele ajungi inconstient sa reactionezi diferit decat in mod natural prin simplul fapt ca ti-ai format o imagine denaturata a 'partenerului' care nu corespunde cu cea din aceeasi realitate .
Ceea ce este explicabil si totodata logic: orice forma de interrelationare care nu presupune prezenta fizica reala a celor implicati, se desfasoara in alt spectru (non)calitativ, de fiecare data aproape superficial (superficial = lipsit de privlegiul rezolvarii problemelor reale).
Pornind cu asemenea premize, primele doua zile petrecute impreuna chiar pot sa fie ca rupte din rai. Chiar si primele trei luni. Dar nici macar trei luni nu inseamna o viata, si nici doua...
A doua parte : De placut v-ati placut, ati adorat ce de fapt ati plasmuit in mintea voastra, contururi si continuturi ireale, doar ce ati vrut voi sa vedeti in cel de langa. Planuri, vise, dorinte... in ceea ce va priveste pe dvs, el deja consuma alt plan, alte dorinte, alte vise..
A trei parte : Dovada cruda, dar de la sine inteleasa, a celor spuse mai sus. Planul real al vietii ne manipuleaza si leaga mai mult decat oricare alt plan oniric. Toate cuvintele frumoase din poveste spuse de dvs , nu ar trebui sa-l includa si pe el. Cum puteti crede ca el a avut aceleasi aspiratii ca si dvs? Cum reusiti sa-l iertati in sinea dvs cand dualismul lui va da chiar nastere unui copil, deci nu doar o etapa care trebuia inchisa pentru a deschide alta (cu dvs)? ...Cu ce ar mai putea scuzele si implorarile sa sterga ireversibilul?
A patra parte : S-a terminat. Asta inseamna ca e loc pentru alt inceput..
Concluzie : Sunt de parere ca inca nu v-ati desprins de portretul fabulos care il aveti (l-ati creat) despre el. A fi ranit intr-o asemenea situatie este de inteles si inevitabil, dar sa nu lasam ratiunea sa se inece in lacrimi. Eu zic ca nu numai ca puteti trai fara el, dar ca puteti sa traiti chiar bine. Pentru ca ar trebui sa va bucurati ca evenimentele, asa cum s-au succedat ele, v-au scutit de a face alegerea vietii intr-o persoana care mai devreme sau mai tarziu ar fi fost capabil de aceasi farsa, si atunci victima veti fi dumneavoastra. Genul de victima care sunteti acum este acelasi care se intampla in fiecare zi, oriunde, oricand, adica acel gen care-si permite luxul de a cauta si incerca in continuare, fara obligatii sau, si mai important, fara responsabilitati (copil ).
Adevarata victima, si ar trebui sa luati in considerare aspectul acesta si sa-l cantariti cu sensibilitatea dvs, adevarata victima ar fi femeia aceea care asteapta un copil, viitoarea mama deja parasita prematur de tatal copilul pe care si ea il considera la un moment dat a fi menit pentru ea...Ce interesant si cate s-ar schimba daca am putea fi martorii simtamintelor celeilalte femei..
Nu trebuie sa acceptati ca doi oameni care sunt meniti unul celuilalt nu pot trai impreuna, ci trebuie sa acceptai ca VOI nu ati fost meniti unul pentru altul. Macar ca respect pentru copilul care se va naste..
Probabil am omis aspecte de nuanta sau poate m-am pronuntat total fara legatura cu subiectul in tot ce am spus. Dar tind sa cred ca la fel cum dragostea este un scop in sine universal, la fel ii apartine un limbaj universal si o manifestare ciclica neintrerupta. Sfarsitul unui ciclu este de neevitat, la fel cum este de natural inceputul altuia.
Oamenii ar trebui sa invete sa-si invinga iubire de sine atunci cand ratiunea o cerel, iar daca nu o fac ei, o va face cu siguranta viata. Dar cu atat mai grea va fi trecerea cu cat noi ne incapatanam sa intoarcem spatele realitatii obiective.
Cu scuzele de rigoare pentru unghiul sumbru din care am perceput conditia dvs , va salut si va doresc convalescenta de scurta durata.
Un unghi sumbru dar care surprinde realitatea. Rationalul isi pune amprenta in toate ideile dvs si as putea admite ca aceasta este o sinteza identica cu cea pe care am plamadit-o dintotdeauna dar care are insa efect de scurta durata asupra trairilor mele.
Va multumesc pt analiza oferita. Probabil ca daca m-as mai lovi de o asemenea experienta as putea chiar crede in sintezele pe care le am la indemana. Dar din pacate....se intampla o data la 2 vieti! Nu pot decat sa astept a doua viata...
Toate cele bune !
Sakyamuni
30-03-2006, 20:57
Ce inseamna 'sa astept a doua viata'?
Sper ca nu este o pornire adolescentina...(apropo, se poate sa aflu varsta dvs.?)
Cat despre faptul ca ratiunea subcomba relativ repede in fata altor porniri de ordin afectiv, este normal. Cel putin pentru prima experienta. Apoi, rationalul se fortifica si acumuleaza rezistenta, iar prin aceasta ii ofera psihicului sansa de se recupera mai repede de fiecare data. Un fel de antrenament, daca tot postam pe sun site de specific. :)
Dar ce este important, parerea mea, este ca trebuie sa accordam o sa sansa substantiala ratiunii; prin analogie, sa nu devenim constient si benevol victimele lamentatiilor, oricat de 'romantic' ar suna transpus in versuri. Nu e romantic, sau in cel mai fericit caz, este un romantism deposedat de trasaturile care l-au consacrat ca stare de spirit.
Care este situatia dvs acum, dupa inca o satamana scursa? (daca am sarit calul cu intrebarea aceasta, va rog sa o ignorati)
Toate cele bune.
Si totusi ma intreb : de cat timp are nevoie rationalul sa se fortifice si sa acumuleze rezistenta? A trecut 1 an si jumatate, timp in care am acordat "sanse substantiale ratiunii".
Cat despre starea mea....o alta saptamana scursa inautentic.
21 ani
Toate cele bune!
Sakyamuni
02-04-2006, 19:50
La 21 de ani pot spune ca abia incepi sa descoperi o introducere a ratiunii 'sentimentale'. Credeam ca ai in jur de 30. (permiti tutuiala?)
Si deasemena credeam ca deziluzia ta are radacini proaspete.
Un an jumate este mult, poate prea mult, chiar si pentru o tanara de 21 de ani.
Acum depinde cat de mult de mai afecteaza, si aici ma refer la intensitatea impactului negativ care il mai are asupra consuitei tale sociale (scoala, serviciu, realtia cu alti barbati etc). Poate ma clarifici si din punctul asta de vedere, pe privat daca doresti, din motive lesne de inteles.
In continuare ai avanatajul varstei, ar fi fost mai grav daca aveai 30 asa cum am intuit eu eronat.
Suna a cliseu, dar la 30, chiar vei vedea in alta lumina totul.
Dar pana atunci, sa incercam sa te scoatem din starea actuala, nu? :)
Asemenea, toate cele bune!
vBulletin v3.5.0, Copyright ©2000-2012, Jelsoft Enterprises Ltd.