PDA

View Full Version : Varice


Warlord
12-12-2003, 13:10
Va multumesc mult pentru raspunsurile pe care mi le-ati trimis pana acum si imi permit sa va deranjez cu o noua intrebare generata de o problema aparuta de curand.
Pe langa vechiul necaz cu celulita, prietena mea se confrunta de ceva vreme si cu existenta unor varice situate in spatele genunchilor si pe fata interna a gambelor. Mi-am dat seama ca in primul rand este o problema genetica, deoarece ambii ei parinti au varice. Mult timp nici unul dintre noi nu a dat atentie acestei probleme, deoarece varicele erau foarte putin vizibile si nu deranjau cu absolut nimic, nici macar din punct de vedere estetic. Iata insa ca de curand doua - trei varice s-au spart iar prietena mea a inceput sa-si simta picioarele umflate, acuzand totodata dureri intense. Asa cum v-am mai scris anterior, ea are un serviciu solicitant, fiind obligata sa stea mult timp in picioare (este asistent universitar).
Stiam de mai multa vreme ca ea are o circulatie a sangelui nu tocmai buna (dovada si aparitia celulitei), dar acum am impresia ca aceste varice sparte, durerile si senzatia de umflare a picioarelor ascund ceva mai grav.
Eu am tot insistat sa mergem la un medic specialist, dar trebuie sa mai asteptam putin, deoarece in prezent are o perioada cand este extrem de ocupata cu munca.
As dori sa stiu ce este de facut pentru moment in aceasta privinta. Stiu ca nu are voie sa faca masaj in zonele in care se afla varicele, dar nu stiu daca exista restrictii in privinta antrenamentului aerobic, deoarece din ianuarie tin foarte mult s-o iau cu mine la sala si la alergat.
Sunt destul de ingrijorat, pentru ca munceste foarte mult, nu se alimenteaza suficient si corect, nu se mai antreneaza de multa vreme, astfel ca la 26 de ani a ajuns sa se confrunte cu niste suferinte tipice altor varste. Si nu este vorba ca strica aspectul unui corp de altfel deosebit de frumos construit, ci de faptul ca in primul rand sanatatea ei este prejudiciata.
Sper ca sfaturile dumneavoastra o vor ajuta sa scape de probleme, deoarece sunt convins ca le va da ascultare.
Cu deosebite multumiri, Warlord

P.S. : M-as bucura daca mi-ati permite sa renunt la pronumele de politete. Chiar daca nu am avut pana acum onoarea si placerea de a va cunoaste personal, corespondenta cu dumneavoastra si sfaturile utile pe care le-am primit, ca si toate eforturile pe care le depuneti pentru a-i ajuta pe cei din jur m-au facut sa va privesc ca pe un prieten apropiat. :)

Dr.S.Damian
13-12-2003, 21:05
Sigur ca poti sa imi vorbesti cum simti tu si ma bucur foarte mult ca ma consideri un prieten. Acelasi lucru il simt si eu fata de toti “clientii” fideli ai acestui forum (printre care evident te numeri si tu :)).
In legatura cu problema prietenei tale: este foarte necesar sa mearga la un specialist in chirurgie vasculara (cu trimitere de la medicul de familie). Este posibil sa fie nevoie de interventie chirurgicala, dar asta o poate decide numai specialistul.
Banuiesc ca acum cele trei varice care au sangerat s-au inchis (in momentul sangerarii era necasar un bandaj compresiv aplicat peste un tampon cu solutie antiseptica – rivanol de exemplu). Ca atitudine de urmat:
- evitare ortostatism prelungit – banuiesc ca e greu cu profesia ei, dar trebuie sa puna sanatatea pe primul plan
- purtare de ciorapi elastici sau bandaje compresive – se gasesc pe la farmacii, mai ales cele mari gen SensiBlu
- pauze cat mai dese in care sa stea cu picioarele ridicate (ca americanii, cu picioarele pe birou – fara gluma)
- efort fizic moderat – deci are voie si chiar trebuie sa faca efort (bineinteles daca nu sangereaza vreo vena)
Inotul ar fi foarte bun, dar si aeriobicul usor e ok.
- evitare constipatie, tuse prelungita
E bine sa rezolve problema asta cu varicele pana la momentul cand va ramane insarcinata, fiindca atunci se vor agrava.
Masajul este indicat (nu pe zonele cu vene dilatate). E bine sa fie facut de un profesionist, dar i-l poti face si tu. Micarile se fac de la periferie catre bazin. Ii recomand sa se unga in fiecare zi cu Lioton (sau se poate masa direct cu Lioton). De asemenea, un complex de minerale si vitamine este indicat, sau macar vitamina A si E.
Sper sa va fie utile aceste sfaturi, dar nu trebuie sa amanati vizita la specialist. Multa sanatate!