bulimia..:(

[sad_girl]

:((..cred ca corespund tiparului.....sunt bulimica..:(( .Nu stiu ce sa fac.nu ma pot opri..acum am 168 si 61 kg..am avut tentative de fitness,aerobic,sauna,masaj...dar rezultatele nu sunt pe masura a cat mananc..si timpul nu imi permite..am 19 ani si 2 facultati..
Citeam pe site ca nu voi putea reusi singura..si ca am nevoie de ajutorul unui medic..mi-ar prinde bine un sfat..:((

[Dr.S.Damian]

Ar fi multe de spus si trebuie facuta o analiza atenta a problemei. Bulimia este o problema fizica dezvoltata pe fondul unei probleme psihice si acolo trebuie de fapt actionat. Cel mai bun lucru ar fi sa imi faci o vizita si sa incercam impreuna sa rezolvam situatia, dar asta dupa sarbatori.
Pana atunci da-mi cateva detalii despre tine: ce te nemultumeste, ce ai incercat concret (referitor la regimuri, sala, medicamente etc.), ce manifestari de bulimie ai?
Faci doua facultati in paralel? Care? Duci o viata stresanta? Ai probleme sentimentale?
Singurul sfat pe care ti-l pot da deocamdata este sa consideri ca aceasta discutie a noastra este primul pas catre vindecare si sa incerci sa lupti cu tine.

[sad_girl]

Despre mine...well..my life is fucked up....nu as sti de unde sa incep si unde sa sfarsesc...ma gandeam ca e din cauza ca ma simt singura,ca nu am pe nimeni langa mine..parintii..de la ei nu pot astepta nimic..am renuntat de mult..ma asteptam ca un "el" care sa ma iubeasca ma va face sa trec peste starile depresive ..peste toate..si totusi..nu s-a intamplat asta ..din fiecare relatie fug inainte ca sa devina ceva serios..am o teama fantastica de viata ,de lume,de tot ce e nou....mi-e teama sa fiu fericita..iar mancarea e singura sensatie care pt cateva minute ma face oarecum fericita......Singura preocupare a devenit mancarea..nu mai alerg dupa fericire,plec din relatii inainte ca el sa ma cunoasca asa cum sunt eu de fapt..."..daca sunt trista mananc,pe ascuns de cele mai multe ori ..daca sunt putin fericita ,vesela..mananc pt ca stiu ca fericirea nu va dura mult..pot sa iau in 2 zile de la 3 la 5 kg..Varsaturile..mai greu cu ele..e durerosa senzatia.laxativele in schimb..nu lipsesc din viata de zi cu zi..uneori chiar cele pt o sapt..in cam 3 zile..
Am incercat sa slabesc ..credeam ca asta imi doresc,ca voi avea incredere in mine...si am fost mai fericita dar nu a duratprea mult..rezultatele le-am obtinut prin infometare..apoi am incercat sauna ,aerobic,fitness,jogging,remodelare corporala..au dat rezultate ,nu pot sa spun ca nu..au fost mom in care am simtit ca ma iubesc dupa un timp lung..dar nu stiu cand am stricat totul din nou..si azi ..azi imi dau seama vag poate ca e mai mult de telul in sine de a slabi..e de a ma vindeca de ..bulimie.de a avea un regim sanatos si de a ma iubi pe mine cat de putin pt a reusi..m-am saturat sa fiu jos si sa ma ridic iar si iar sa cad..mereu singura..Facultatile..fac stiinte politice..mi-e frica ca de obicei ca nu voi fi destul de buna si ca o alternativa..cam la polul opus fac si stomatologia...Sa lupt cu mine??Nu mai reusesc....nu mai pot singura..

[Dr.S.Damian]

Sincer sa fiu m-a intristat mesajul tau si as vrea sa te ajut pe cat pot. Este destul de clar ca problema ta nu este in principal legata de greutate, ci de perceptie a propriei persoane, adica la nivel psihic. Exista oameni foarte grasi sau urati sau cu diverse diformitati, dar care sunt foarte siguri pe ei, fara nici un fel de probleme legate de relationarea cu ceilalti si asta pentru ca sunt impacati cu ei insisi, ba chiar se plac foarte mult. Sunt “self-suficient” asa cum spun americanii.
La polul opus exista oamenii care se dispretuiesc, nu au aboslut deloc incredere in ei, sunt obsedati de parerea celor din jur si de cele mai multe ori motivele pentru care au acest comportament sunt absolut nesemnificative, iar anturajul lor ii apreciaza si ii plac mai mult decat isi inchipuie ei.
Totul este la nivel mental, la nivel de autoperceptie.
Exista o explicatie pentru atitudinea ta: actiunea (compulsiva) de a manca chiar fara sa iti fie foame iti oferea o stare temporara de “bine” prin secretie de endorfine (fiindca te simti privata de alte placeri, cum ar fi simpla atingere oferita sau primita de la alta persoana si ai nevoie de aceste endorfine), insa dupa acest moment intervine un mecanism de autoinvinovatire, manifestat prin provocarea varsaturii si accelerarea tranzitului intestinal.
Eu sunt convins ca tu esti o persoana minunata si foarte capabila (cel putin din punct de vedere intelectual m-ai lasat cu gura cascata – faci doua facultati grele si atat de deosebite, ceea ce spune multe lucruri despre tine). Nu cred ca planul principal pe care trebuie sa lupti este cel fizic. Evident, ajungand la o forma mai buna vei fi mai multumita, te vei place si accepta mai mult si vei avea “curajul” sa interrelationezi mai bine cu lumea din jur, ba chiar sunt convins ca il vei gasi pe “el” :)
Eu as putea sa iti spun: fa efort aerob, manaca aia, nu manca ailalta, ia suplimentul ala, dar nu cred ca asta e solutia de baza. Trebuie actionat la nivelul psihicului.
Nu zic ca e usor, insa primul pas l-ai facut scriindu-mi. Poate dupa sarbatori stam de vorba fatza in fatza si am sa incerc sa te ajut sa depasesti momentul, atat prin regim si efort, cat si prin “consiliere” psihologica, atat cat imi permite pregatirea mea.
Pana atunci incearca ca tii un jurnal zilnic cu ce mananci, ce efort faci (zilele de sarbatoare sunt mai putin semnificative, fiindca nu manacam in fiecare zi sarmale si friptura de porc). De asemenea ar fi bine sa notezi ce simti inainte si dupa ce mananci (ce sentimente ai), daca ti-a fost foame sau nu, daca ai varsat etc.
Tinem legatura!

[Dr.S.Damian]

Acum am observat ca te-ai inregistrat si ca esti din Iasi, deci cam greu sa ma vizitezi. O sa incerc sa te ajut asa. In general asemenea probleme nu se rezolva intr-o singura consultatie.
Oricum tu decizi.

[JohnnyBravo]

un mic sfat pt latura psihologica...
poate nu se aplica in cazul tau faptul ca l-a mine a mers foarte bine, dar nu ai nimic de pierdut, eventual ceva timp alocat...

Cand m-am apucat de sala am fost destul de complexat din punct de vedere fizic pentru ca in general sunt un tip perfectionist si mi-a fost foarte greu sa ma accept asa cum sunt cu o sumedenie de defecte. Asa ca am inceput sa imi adun ceva atu-uri daca le pot numi asa prin a avea un corp care iese din normalitate, dupa foarte multi ani am reusit ca lumea sa nu ma mai intrebe daca fac ceva ("daca am facut") sport si sa stie exact ca fac culturism... Bun, am ajuns la nivelul asta unde ma simteam destul de sigur pe mine dar apoi mi-am dat seama ca a avea un corp ok nu impresioneaza asa multa lume cum credeam eu ca o face, deci n-am avut prea mari castiguri din punc de vedere al socializarii...ba acum uneori kiar am probleme ca ies din normalitate si nu am obiceiurile comune colegilor mei, etc. Trec acum peste asta si ajung la ce vroiam sa iti indic sa faci: sunt mare iubitor de iesit in cluburi, discoteci cu prietenii sau fara...mi-a placut de mic sa dansez dar din pacate mi-am descoperit talentul asta la nivel de "performance" abia dupa ce-am terminat faculta (acu vreo 3 ani). Ce vreau sa zic e ca dansul m-a ajutat sa-mi sterg toate minusurile care le am si am incredere TOTALA in mine din toate punctele de vedere, ceea ce nu am reusit prin culturism.

Asa ca iti recomand cu caldura dansul sportiv...te va ajuta si la eliminarea stratului adipos ;)

ps: trebuie sa recunosc totusi ca a fi baiat e atu cand e vorba de dans, din punct de vedere al practicantilor care-s in nr redus fata de fete care in general au hobby-uri d-astea...... :)

[sad_girl]

E uimitor uneori cate putere asupra psihicului pot avea unele cuvinte care ti le spune cineva..iti lasa impresia ca ..cuiva ii pasa .Uneori e doar o simpla iluzie,oamenii sunt prea preocupati pt a vedea ce e in jurul lor si deseori au ei insisi prea multe probleme pt a ajuta pe altii.Eu m-am invatat cu asta ,sa nu sufar prea mult sau sa sufar singura orice s-ar intampla !Asta am facut pana acum ...am cazut de multe ori,cateodata imi doream sa nu ma fi nascut .Ma intreb uneori de unde am puterea sa nu renunt ,sa mai simt bucurie la unele cuvinte de incurajare.Lumea care ma vede,prietenii care ma stiu inca ma mai intreaba zilnic de ce sunt suparata...altii ma intreaba daca am zambit vreodata ...a trecut asa de mult timp ca am si uitat.Si totusi stiu..nu stiu de ce dar stiu ca intr-o zi voi obtine ceea ce imi doresc ..desi nu stiu exact ce vreau de la viata..e un sentiment ciudat dar singurul care ma face sa incerc din nou de fiecare data cand am esuat ...
Jurnal nu mai tin.. ..e prea dureros sa pastrez amintirea mea asa..am facut asta timp de un an..am recitit si nu facea decat sa ma faca sa trec din nou parca prin toate.Poate nu sunt atat de coerenta si poate totusi ca medic vei privi dincolo de cuvinte...
Nu stiu exact ce m-a determinat sa scriu..poate faptul ca nu am vazut problema mea cu alimentatia,excesele si starile depresive ca pe o boala ci ca pe o slabiciune ,lipsa de vointa puternica si multe altele.Si poate imi doresc sa nu mai trec singura prin asta ...Nu pot decat sa va fiu recunascatoare pt ca va pasa...
Cat despre mesajul de la JohnnyBravo..eu sunt perfect constienta ca nu ma voi simti cu totul implinita daca voi reusi vreodata sa slabesc si sa ma mentin insa stiu ca e un punct de plecare si stiu ca asta imi ofera incredere in mine sau ceva incredere,mai multa decat am acum si imi doresc asta pt ca si eu sunt perfectionista si nu stiu daca voi invata vreodata sa ma accept asa cum sunt ..pt ca stiu ca odata trebuie sa reusesc.Iti multumesc pt sfat..dansul e una din pasiunile mele..am facut dans modern 4 ani,de la 5 ani la 14am "practicat " gimnastica ....am renuntat din lipsa de timp..poate mai putin asta...din lipsa de bani,din cauza parintilor ingrijorati de sanatatea mea...crize de apendicita si poate si frica ca voiau sa ma opereze de apendicita..eram mica si nu prea curajoasa..si poate ca nu m-au atras atat de mult daca am renuntat atat de usor...
Cat despre distractii ,iesit in cluburi..ies insa f rar dupa vreo cura reusita...ma uit in oglinda si de cele mai multe ori nu imi place nimik si sfarsesc prin a nu mai iesi nicaieri...ca acum de altfel,..E 3:33..poate ar fi cazul sa merg la somn si sa sper ca maine sa fiu mai "senina' ca azi ....