Cate oua putem consuma pe saptamana?

oua pe saptamana

Exista un numar recomandat de oua pe saptamana?

Cate oua pot consuma pe saptamana?” – iata o intrebare pe care o primesc destul de frecvent,dintr-un motiv simplu: toata lumea stie ca ouale sunt surse foarte valoroase de proteine, ceea ce le face indispensabile pentru un culturist, insa multi au aflat ca galbenusul oualor contine o cantitate destul de importanta de colesterol, substanta asociata cu riscul de boli cardiovasculare.

Tot mai multe persoane sufera dezechilibre metabolice, cea mai frecventa dintre acestea fiind cresterea nivelului de colesterol seric. Prima masura recomandata de medici este regimul alimentar, la care se adauga scaderea in greutate, miscarea si modificarea obiceiurilor alimentare pe termen lung.

Daca in trecut nutritionistii recomandau eliminatrea completa din dieta a alimentelor cu continut mare de colesterol, atitudinea lor s-a schimbat: “Niciun aliment nu trebuie eliminat complet”, spunea nutritionistul David Grotto, purtatorul de cuvant al American Dietetic Association, care consiliaza frecvent persoane cu colesterolemie crescuta. El este de parere ca “totul poate fi negociat” si ca “se pot gasi metode de a include in meniu fiecaruia alimentele favorite”, tinand cont de marimea portiilor.

Numarul de oua pe saptamana si nivelul de colesterol

Ouale, considerate pana nu demult un simbol al colesterolului in alimentatie, nu mai sunt privite la fel nici in cazul persoanelor sanatoase, dar nici in cazul celor cu probleme de colesterol, constatandu-se faptul ca aportul de colesterol din alimentatie are doar o contributie limitata in ceea ce priveste cresterea colesterolului total in sange. Acum, nutritionistii blameaza grasimile saturate si in special pe cele trans pentru efectul major asupra metabolismului lipidelor.

Studiile au aratat faptul ca un ou intreg consumat pe zi nu determina cresterea nivelului de colesterol si nici cresterea riscului de boli cardiovasculare in cazul persoanelor sanatoase. Totusi, daca o persoana are deja nivelul de colesterol mare, se recomanda reducerea consumului de oua intregi la 2-3/saptamana.

Chiar daca ouale contin o cantitate semnificativa de colesterol, cea de grasimi saturate nu este atat de mare. Acelasi lucru se poate afirma si despre creveti si scoici, alimente care pot fi consumate fara grija daca nu sunt prajite in unt sau ulei.

Nutritionista Elaine Trujiillo este de parere ca problema ar trebui pusa diferit: nu este absolut necesar sa limitam consumul aumitor alimente, ci mai curand sa adaugam alimente care lupta impotriva nivelului crescut de colesterol.

Un studiu publicat in American Journal of Clinical Nutrition arata ca, adaugand o anumita combinatie de alimente “sanatoase” in dieta, se poate obtine un efect similar administrarii unei statine din prima generatie (statinele sunt medicamentele care reduc colesterolemia).  In cadrul acestui studiu, realizat de dr. David Jenkins de la Universitatea Toronto, participantii au adoptat un regim alimentar sarac in grasimi saturate si bogat in fibre alimentare (provenind din ovaz si secara), proteine din soia, alune de padure si margarina imbogatita cu steroli. Dupa 12 luni, subiectii au inregistrat o reducere a colesterolului LDL cu cel putin 20%; chiar si in cazul celor care nu au urmat decat din cand in cand regimul, s-a remarcat o reducere cu 10% a nivelului de colesterol “rau”. Dr. Jenkins este de parere ca in cazul acestor alimente se poate vorbi despre un efect “cumulativ”, fiecare dintre ele contribuind in mod diferit la scaderea colesterolului.

Chiar daca nu ai probleme cu colesterolul, ai grija cate oua consumi pe saptamana!

Asadar, mai ales daca nu ai probleme cu colesterolul, nu trebuie sa te feresti de oua, insa incearca sa nu consumi mai mult de 3-4 oua intregi/ saptamana, deoarece oua se gasesc si in alte alimente gata preparate sau semipreparate. In ceea ce priveste albusurile, nu exista o astfel de limita, ele fiind surse valoroase de proteine.

Nu in ultimul rand, tine cont de faptul ca este recomandat sa iti determini profilul lipidic (colesterol total, HDL, LDL colesterol si trigliceride) macar o data la 3 ani, daca nu in fiecare an.

Ou de gaina, crud, 100g
Calorii (kcal): 149.0
Proteine(g): 12.49
Carbohidrati(g): 1.22
Graismi(g): 10.02
Grasimi saturate(g): 3.1
Colesterol(mg): 425.0
Grasimi mononesaturate(g): 3.809
Grasimi polinesaturate(g): 1.364
Apa(g): 75.33
Vitamina A(UI): 635.0
Tiamina(mg): 0.062
Riboflavina(mg):0.508
Niacina(mg):0.073
Acid pantotenic(mg): 1.255
Vitamina B6(mg): 0.139
Acid folic(mcg): 47.0
Vitamina B12(mcg): 1.0
Vitamina C(mg): 0.0
Vitamina D(UI): 52.0
Vitamina E(mg): 1.05
Calciu(mg): 49.0
Fier(mg): 1.44
Magneziu(mg): 10.0
Fosfor(mg): 178.0
Potasiu(mg): 121.0
Seleniu(mcg): 30.8
Sodiu(mg): 126.0
Zinc(mg): 1.1

Dr. Serban Damian

2 Comments

  • Mai citeste .. sunt mai multe tipuri de colesterol si galbenusul contine colesterol bun, necesar pentru o buna functionare a creierului. Consumand doar albus pierzi cam 30-40% din totalul proteic al unui ou.

Dă-i un răspuns lui Grond Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate