Exercitii tricepsi – Sfaturi pentru stimularea dezvoltării tricepșilor

Acest super set de exerciții pentru tricepsi este potrivit atât pentru culturiști, cât și pentru atleții de forță. – sfaturi de la Dr. John Rusin

Întinderea tricepsului din unghiul umărului contribuie la dezvoltarea acestuia. Capul lung al tricepsului este cel mai puțin folosit dintre toți mușchii din partea superioară a brațului. Acționează ca un stabilizator al umărului și are un mare potențial de dezvoltare deoarece de obicei este mai puțin antrenat. Astfel, antrenarea tricepsului din această poziție este unul dintre cele mai eficiente exerciții ale brațelor pentru atleții de forță.

Extensie a tricepsului deasupra capului + flotare

Cum se face:

Poziția așezat este cea mai bună, pentru că te ajută să eviți aplecarea, implicit trișarea. Încălzește-te, așază-te și pune-ți picioarele pe pământ. Fă 8-20 extensii în ritm lent și controlat, folosind o bandă sau un cablu.

Concentrează-te asupra unei mișcări complete, întinzând capul lung al tricepsului la coborâre și îndoindu-l la maxim la urcare. Probabil vei obosi repede, din cauza poziției de întindere deasupra capului, deoarece astfel fluxul sangvin părăsește mai repede brațele. Aceasta înseamnă că trebuie să faci repetările mai lent, concentrându-te pe tempo-ul și calitatea contracțiilor, și nu pe greutatea ridicată.

După ce ai terminat repetările, vei îmbina această poziție, a umerilor flexați ușor, cu flotări, ținând picioarele ridicate. Astfel, partea superioară a pieptului și tricepșii vor fi actorii principali. Execută 8-15 repetări, făcând mișcări lente și complete.

Alternează aceste exerciții în câte 2-4 runde. Pentru o imagine mai clară, urmăriți filmulețul de mai jos:

 

Surse: www.t-nation.com, pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate