Vara…o scena in aer liber pentru culturisti

1
607
Alexandru Ceobanu

Cred ca, de departe, vara este sezonul care îi avantajeaza cel mai mult pe cei care practica culturismul…

Plajele marii, strandurile sau orice alte locatii care presupun îmbracaminte sumara sunt adevarate scene de teatru pentru cei care arata bine. Si, pentru ca am amintit de scena, e clar ca avem si spectatori. Diferenta fata de o sala de teatru este ca aplauzele nu se ofera la scena deschisa, ele fiind acordate în „liniste” de catre spectatori si primite „intuitiv” de actori.

Vara si frustarile unora

Sa nu va închipuiti ca toti spectatorii vor avea numai remarci apreciative la adresa celor cu muschi. Nu! Sunt si aceia care, fie din ignoranta si rautate, fie din nestiinta, vor asocia imaginea unui corp frumos, cu muschi reliefati si armonios dezvoltati cu aceea a unui organism umflat artificial, fara forta si vitalitate, caruia consumul de „prafuri si steroizi” i-a produs aceste modificari groaznice. Si, ca sa îsi stinga arsura produsa de imaginea pe care tocmai a vazut-o, ignorantul, gandindu-se la cum îi spunea bunica lui candva, „gras si frumos, mamaie!”, îsi mai desface o sticla cu bere, mai tavaleste cinci mici prin mustar si îsi trece satisfacut mana peste burta care dardaie la fiecare miscare peste elasticul slipului. Cei care arata bine au, mai întotdeauna, constiinta impactului pe care imaginea lor o are asupra celorlalti si consider ca ei ar trebui sa fie mandri ca fac parte dintr-o minoritate care dedica timp sportului, care duc o viata echilibrata si pentru care sacrificiile nu sunt putine. Si, tot ca la teatru, unde pe scena apar si actori fara talent, la fel de bine, sunt numerosi cei care doar cred despre ei ca arata extraordinar. Vara trecuta, la mare, un tip, al carui fizic nu impresiona prin nimic si care iesea din apa tinandu-si mainile în lateral ca si cum ar fi carat doi arici sub brate si care, cu un mers apasat si o figura ce se dorea fioroasa, m-a abordat direct, gandind ca suntem în aceeasi echipa, cu o întrebare care m-a naucit din prima: „Auzi, de cati ani tragi?” „Sa trag.., am raspuns, de ce sa trag? Eu mai mult împing… Caldura mare, amice… si pericolul de insolatie ne pandeste la tot pasul, i-am zis. Pune ceva pe cap si respira des si adanc ca te ia lesinul de atata încordare si te faci de ras definitiv si ireparabil!” Nu cred ca m-a înteles, pentru ca a plecat la fel de înfoiat cum venise… Da, asa e la teatru: actori mai buni sau mai putin dotati, spectatori obiectivi sau ignoranti, piese mai bune sau mai nereusite…

Antrenamente de … vara

De obicei, vara vacantele sunt în plina desfasurare, salile sunt mai goale si antrenamentele mai putine. Cu toate acestea, sunt convins ca nu trebuie sa abdicam de la bunul obicei de a face miscare, de a manca corect si a ne odihni suficient. Oriunde ne aflam ar trebui sa încercam sa ne mentinem conditia fizica si sa nu distrugem în trei saptamani ceea ce am acumulat în luni bune de antrenament si regim alimentar. E vara si pentru sportivii de performanta. Dar vara lor e altfel: majoritatea au început pregatirea pentru concursurile din toamna, cantarul si oglinda acum sunt absolut indispensabile, regimul alimentar este de cele mai multe ori frustrant, iar antrenamentele imposibile pe o asa caldura. E vara si e greu, dar fiecare dintre ei spera ca munca si sacrificiile le vor fi rasplatite cu aplauze si 26 medalii.

 

Daniel Oprea

Produse pentru masa musculara - Ideal Protein
Aboneaza-te pentru cele mai noi articole!
Sfaturi pentru antrenamente si retete sanatoase in fiecare zi prin e-mail!

Plus cele mai noi oferte de la www.redis.ro.

Aceste informatii sunt furnizate numai in scop informativ. Ele nu sunt destinate a fi si nu trebuie sa fie invocate ca sfaturi medicale. Este posibil ca aceste informatii sa nu se aplice fiecarui individ si inainte de a utiliza oricare dintre informatiile furnizate de site-ul TopCulturism.ro ar trebui sa contactezi un medic specialist. Daca utilizezi oricare dintre informatiile furnizate de acest site, faci acest lucru pe proprie raspundere, fara dreptul de a face orice plangere impotriva TopCulturism.ro, ca rezultat al informatiilor furnizate.
Aboneaza-te pentru cele mai noi articole!
Sfaturi pentru antrenamente si retete sanatoase in fiecare zi prin e-mail!

Plus cele mai noi oferte de la www.redis.ro.

Aceste informatii sunt furnizate numai in scop informativ. Ele nu sunt destinate a fi si nu trebuie sa fie invocate ca sfaturi medicale. Este posibil ca aceste informatii sa nu se aplice fiecarui individ si inainte de a utiliza oricare dintre informatiile furnizate de site-ul TopCulturism.ro ar trebui sa contactezi un medic specialist. Daca utilizezi oricare dintre informatiile furnizate de acest site, faci acest lucru pe proprie raspundere, fara dreptul de a face orice plangere impotriva TopCulturism.ro, ca rezultat al informatiilor furnizate.
Aboneaza-te pentru cele mai noi articole!
Sfaturi pentru antrenamente si retete sanatoase in fiecare zi prin e-mail!

Plus cele mai noi oferte de la www.redis.ro.

Informaţiile publicate de topculturism.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Aceste informatii sunt furnizate numai in scop informativ. Ele nu sunt destinate a fi si nu trebuie sa fie invocate ca sfaturi medicale. Este posibil ca aceste informatii sa nu se aplice fiecarui individ si inainte de a utiliza oricare dintre informatiile furnizate de site-ul TopCulturism.ro ar trebui sa contactezi un medic specialist. Daca utilizezi oricare dintre informatiile furnizate de acest site, faci acest lucru pe proprie raspundere, fara dreptul de a face orice plangere impotriva TopCulturism.ro, ca rezultat al informatiilor furnizate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.