4 gustari safe care-ti infraneaza poftele cand tii dieta!

0
1316

Inainte de toate, trebuie sa stabilim ca poftele sunt normale. Exista o serie de speculatii conform carora acestea ar fi daunatoare si ar indica o serie de nereguli in corpul tau. Vom vorbi astazi despre cauzele poftelor si, mai apoi, despre cum le putem infrana cu o serie de gustari delicioase, fara a afecta, insa, dieta!

Ce sunt poftele si care sunt cauzele lor?

Pofta este, in fapt, o dorinta puternica de a gusta/manca un anumit aliment. In general, cu cat i se acorda mai multa atentie, cu atat devine mai presanta, ceea ce va conduce, de cele mai multe ori, la „infruptare”. Asadar, poftele pot avea, in fapt, doua cauze:

  • o carenta in organism – practic, creierul iti transmite, prin intermediul senzatiei de pofta, ca organismul tau are nevoie de o anumita substanta pentru a functiona. De exemplu, pofta de dulce s-ar putea traduce printr-un nivel scazut al glicemiei. Pofta de sarat, poate fi interpretata ca o carenta de sodiu, iar pofta de ciocolata a fost asociata cu depresia.
  • satisfacerea unei placeri culinare – mai exact, poftele pot fi pur si simplu…. pofte. Un miros sau o imagine vizuala pot declansa pofta complet inofensive, care nu au nicio legatura cu anumite lipsuri ale organismului. Poftele tind sa fie foarte intense in perioada de dieta strict din cauza interdictiei anumitor alimente, care poate declansa pofta, pana cand organismul se obisnuiste cu lipsa acestor alimente din dieta.

4 gustari safe care infraneaza poftele

In general, nutritionistii recomanda controlarea poftelor, astfel incat dietele pe care le tinem sa isi faca efectul in vederea obtinerii rezultatelor dorite. O solutie pentru a ameliora senzatia de pofta este cheat-mealu-ul, insa de multe ori, chiar si practicand acest mic „artificiu”, poftele nu contenesc sa apara. Iata 8 gustari pe care le poti lua fara frica de a-ti strica dieta si care pot sa iti mai potoleasca din foame si din pofte:

Fulgi de ovaz – in diferite combinatii, la micul dejun, iti pot imbunatati… rezistenta in fata ispitelor culinare. Un studiu publicat in Analele Nutritiei si Metabolismului in 2015 arata ca subiectii care au consumat fulgi de ovaz dimineata au simtit o senzatie de satietate mai mare si au consumat cu 31% mai putine calorii fata de ceilalti subiect, in timpul zilei.

fulgi-de-ovaz

Iaurt grecesc – Cercetatorii de la Universitatea din Missouri au concluzionat, in urma unui studiu, ca iaurtul grecesc reduce poftele. Subiectii care au optat pentru un iaurt in locul ciocolatei sau al biscuitilor ca gustare, au consumat o cina mai putin consistenta si cu mai putine calorii, fata de grupul al doilea care a avut o senzatie de foame mai acutizata la orele cinei. In plus, iaurtul grecesc poate fi consumat intr-o multime de forme: cu fructe, cu cereale sau biscuiti integrali, in functie de gusturi.

Produse pentru masa musculara - Ideal Protein

iaurt-greces

Spanac – Il stii pe Popeye Marinarul? Ei bine, faptul ca spanacul ajuta la dezvoltarea musculaturii nu este doar un mit preluat din desenele animate. Pe langa acest beneficiu, un studiu recent realizat la Colegiul de Nutritie American arata ca spanacul contine in cloroplasta o substanta care provoaca in organism eliberarea de hormoni de satietate. Astfel, dupa ce vei manca o salata delicioasa cu spanac, vei uita si de foame si de poftele aferente unei diete restrictive din punct de vedere al caloriilor sau al carbohidratilor.

spanac

Avocado – Desi este un aliment gras, avocado ajuta la mentinerea nivelului de zahar in organism, ceea ce te va face sa te simti satul timp indelungat. Un studiu facut de cercetatorii de la Universitatea Loma Linda arata ca subiectii care au consumat jumatate de avocado la pranz, au mancat cu 40% mai putin la urmatoarea masa, senzatia de saturatie persistand timp de cateva ore.

avocado

Alte sfaturi pentru a scapa de pofte…

Uneori, poftele pot fi destul de persistente. Pana se obisnuieste cu schimbarea, creierul are tendinta de a se impotrivi noului stil de viata sanatos pe care il alegi, inducandu-ti senzatii de foame constanta. In general, primele doua saptamani reprezinta „testul suprem”. Iata cateva sfaturi suplimentare atunci cand esti gata sa pici in capcane culinare:

  • bea un pahar mare de apa
  • fa o serie de exercitii (floari, sarituri cu coarda, 10 minute de alergare)
  • bea un ceai neindulcit, fierbinte
  • dormi mai mult (lipsa somnului iti mareste apetitul)
  • fa orice activitate care necesita multa atentie

 

 

Aboneaza-te pentru cele mai noi articole!
Sfaturi pentru antrenamente si retete sanatoase in fiecare zi prin e-mail!

Plus cele mai noi oferte de la www.redis.ro.

Aceste informatii sunt furnizate numai in scop informativ. Ele nu sunt destinate a fi si nu trebuie sa fie invocate ca sfaturi medicale. Este posibil ca aceste informatii sa nu se aplice fiecarui individ si inainte de a utiliza oricare dintre informatiile furnizate de site-ul TopCulturism.ro ar trebui sa contactezi un medic specialist. Daca utilizezi oricare dintre informatiile furnizate de acest site, faci acest lucru pe proprie raspundere, fara dreptul de a face orice plangere impotriva TopCulturism.ro, ca rezultat al informatiilor furnizate.
Aboneaza-te pentru cele mai noi articole!
Sfaturi pentru antrenamente si retete sanatoase in fiecare zi prin e-mail!

Plus cele mai noi oferte de la www.redis.ro.

Aceste informatii sunt furnizate numai in scop informativ. Ele nu sunt destinate a fi si nu trebuie sa fie invocate ca sfaturi medicale. Este posibil ca aceste informatii sa nu se aplice fiecarui individ si inainte de a utiliza oricare dintre informatiile furnizate de site-ul TopCulturism.ro ar trebui sa contactezi un medic specialist. Daca utilizezi oricare dintre informatiile furnizate de acest site, faci acest lucru pe proprie raspundere, fara dreptul de a face orice plangere impotriva TopCulturism.ro, ca rezultat al informatiilor furnizate.
Aboneaza-te pentru cele mai noi articole!
Sfaturi pentru antrenamente si retete sanatoase in fiecare zi prin e-mail!

Plus cele mai noi oferte de la www.redis.ro.

Informaţiile publicate de topculturism.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Aceste informatii sunt furnizate numai in scop informativ. Ele nu sunt destinate a fi si nu trebuie sa fie invocate ca sfaturi medicale. Este posibil ca aceste informatii sa nu se aplice fiecarui individ si inainte de a utiliza oricare dintre informatiile furnizate de site-ul TopCulturism.ro ar trebui sa contactezi un medic specialist. Daca utilizezi oricare dintre informatiile furnizate de acest site, faci acest lucru pe proprie raspundere, fara dreptul de a face orice plangere impotriva TopCulturism.ro, ca rezultat al informatiilor furnizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.