Abordare inteligenta

Ai nevoie de solutii?

Cred ca fiecare dintre cei care merg la sala, fie ca sunt incepatori sau culturisti cu experienta, a atins, la un moment dat, acel punct critic in care parea ca nimic nu mai functioneaza asa cum se intampla mai inainte, cand corpul efectiv nu mai raspunde la niciun program de antrenament sau regim alimentar pe care cel in cauza il abordeaza. Situatia este cu atat mai critica cu cat perioada de stagnare se prelungeste si cel in cauza nu reuseste sa gaseasca o solutie care sa-l scoata din impas.

In opinia mea, o varianta inteligenta de abordare este aceea in care sportivul se detaseaza psihic de problema aparuta, face o evaluare obiectiva progresului obtinut pana atunci si o analiza corecta a neajunsurilor. De asemenea, fiecare dintre cei aflati intr-o astfel de situatie ar trebui sa se intrebe daca nu cumva motivul pentru care demersul lor a dat gres este acela ca asteapta prea mult de la propriul corp. Acestia ar putea merge mai departe cu analiza si, cu siguranta, ar putea depista si alte motive care conduc la esuarea unui program de antrenament.

Sunt cateva aspecte care, indiferent de nivelul atins de un sportiv, imbunatatesc performanta si care nu trebuie uitate atunci cand vine vorba de evaluarea progreselor si de indreptarea greselilor. Spre exemplu, daca veti planifica antrenamentul si dieta pe o perioada suficient de lunga si in plus le veti scrie intr-o agenda pe care o veti consulta periodic, cu siguranta va fi mult mai greu sa va abateti de la programul stabilit.

Probleme pot aparea si atunci cand nu suntem capabili sa constientizam propriile noastre rezultate, iar asta se intampla cel mai adesea pentru ca nu tinem un jurnal al activitatilor, in care sa notam acele detalii care mai tarziu ne vor ajuta sa identificam motivele stagnarilor. Cei care se antreneaza serios si pentru care rezultatele conteaza au remarcat ca vechiul mod de viata s-a schimbat radical. Timpul liber trebuie organizat mult mai judicios acum si multe din preocuparile de odinioara, in prezent, nu mai sunt atat de importante. Motivatia pentru a ramane in programul propus are o greutate aparte, iar pentru a ramane motivat cat mai mult timp este necesar sa acordati importanta si laturii sociale, gasindu-va un partener de antrenament ori un grup de prieteni care sa aiba aceleasi preocupari ca si voi.

Informatia inseamna putere

Culturismul, ca orice alt domeniu, evolueaza. Noi metode de antrenament si nutritie sunt descoperite, iar cele vechi sunt imbunatatite. In momentul in care veti considera ca stiti totul, probabil ca va inceta si evolutia, iar asta se intampla pentru ca nu veti mai aduce in programul vostru nimic nou, inovator, care sa stimuleze progresul. Cunosc incepatori care au ca model nu stiu ce vedeta a culturismului si si-au propus sa arate in cativa ani ca acela; foarte bine, insa daca doar te duci in sala si tragi haotic de fiare nu rezolvi nimic. Trebuie sa intelegi in primul rand cum functioneaza corpul tau si de ce are nevoie pentru a creste.

Deci, puneti-va intrebari, cititi, documentati-va si alegeti raspunsurile care vi se potrivesc cel mai bine.. In foarte multe dintre cazuri raspunsul la intrebarile legate de perioada de plafonare este acela ca ingrijorator de multi dintre cei pe care ii gasim in sali au o abordare eronata a antrenamentului, in sensul ca acestia au tendinta de a antrena mai des si mai dur acele grupe musculare mai puternice, in defavoarea celor mai putin dezvoltate. Sigur, e mult mai motivant sa antrenezi un spate deja mare iar apoi sa ai senzatia ca ai avut un antrenament exceptional decat sa transpiri si sa gafai din greu facand genuflexiuni, in speranta ca picioarele ascunse in pantalonii de trening vor creste intr-un tarziu.

Adevarul este ca un program bun, care da rezultate, trebuie sa dea prioritate grupelor musculare deficitare. O alta cale sigura catre insucces este folosirea steroizilor  anabolizanti. E clar ca fiecare dintre noi vrea cat mai mult, cat mai bun si desigur cat mai repede, insa steroizii nu sunt o solutie, ci mai degraba un sabotaj adus corpului vostru si programului stabilit. Drumul bun si sigur este de fapt abordarea sistematica, serioasa si responsabila a antrenamentului si nutritiei.

Si inca ceva: desi culturismul este un sport individual, problema atingerii performantei nu mai este una care trebuie transata de unul singur. De aceea, a apela la experienta unei persoane specializate, instructor, antrenor, nu reprezinta deloc o atingere a ego-ului vostru, ci mai degraba o miscare desteapta si o scurtatura sigura.

In final, va voi spune ca in sportul nostru este evident faptul ca succesul depinde de programul de antrenament si de alimentatie in mare masura, insa o orientare mentala pozitiva, respectul de sine si de cei din jur netezesc calea spre reusita.

Daniel Oprea

campion national si balcanic

4 Comments

  • Buna ziua!Tot vorbind de informatie , eu stiu principalale stipuri somatice si carcteristicile lor,dar as vrea sa stiu exact ponderea acestora pentru corpul meu si nu gasesc nici un test sau un formular sau ceva care sa imi dea exact ceea ce vreau sa stiu .Poate ma puteti indruma spre un test.Multumesc anticipat.

  • Cred ca ai mare dreptate cu tinerea unui jurnal de alimentatie si antrenament. Pe mine cel putin ma ajuta sa vad cu ce greutate am facut data trecuta exercitiul, si nu mai pierd timp sa determin greutatea, iar in ceea ce priveste mancarea daca m-am simtit mai rau peste zi pot sa vad ce am mancat inainte si astfel sa elimin

  • Tinerea unui jurnal de antrenament este esentiala atunci cand vrei sa evoluezi. Un articol foarte informativ, felicitari !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate